Politikul.ro

Articol

Politikul.ro > Actualitate > Alertă la Zaporojie – Incident la centrala nucleară: Ucraina acuzată că a lovit cupola reactorului

Alertă la Zaporojie – Incident la centrala nucleară: Ucraina acuzată că a lovit cupola reactorului

Armata ucraineană a lovit duminică cupola de deasupra unui reactor oprit al centralei nucleare Zaporojie, dar nivelurile de radiații sunt normale și nu există daune grave, a declarat administrația instalată de Rusia a centralei, potrivit Reuters.

Nu a fost imediat clar ce armă a fost folosită, dar administrația centrală a spus mai devreme că aceasta a fost atacată de drone ucrainene.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care are experți la fața locului, a declarat că a fost informată de administrația centralei că o dronă a explodat la locul centralei și că informațiile sunt ‘concordante’ cu observațiile AIEA.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a declarat că ambele părți ar trebui să se abțină de la acțiuni care ‘pun în pericol securitatea nucleară’.

Centrala nucleară, cea mai mare din Europa și aflată aproape de linia frontului, are șase reactoare VVER-1000 V-320 de concepție sovietică, pe bază de uraniu 235 și răcite cu apă. La instalație se află de asemenea combustibil nuclear uzat.

În prezent, reactoarele nr. 1, 2, 5 și 6 sunt în oprire la rece, în timp ce reactorul nr. 3 este oprit pentru reparații, iar reactorul nr. 4 este în așa-numita oprire la cald, potrivit administrației centralei.

Conform acesteia, armata ucraineană ‘a atacat cupola’ clădirii care găzduiește reactorul nr. 6.

‘Nivelurile de radiație la centrală și în zona înconjurătoare nu s-au modificat’, a transmis aceeași sursă.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Stiri pe Surse și poate fi vizualizată direct aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *