Investigațiile efectuate cu regularitate sunt esențiale pentru evaluarea stării de sănătate, iar o examinare de rutină permite diagnosticarea din timp a unor boli grave, care nu provoacă manifestări clinice în primele stadii.
Una dintre aceste afecțiuni este cancerul renal, care nu produce semne și simptome atunci când tumorile sunt mici. Dar, pe măsură ce acestea cresc, pacientul se poate confrunta cu durerea de rinichi, febră, oboseală și hipertensiune arterială. În această situație, o ecografie abdominală permite medicului să descopere tumori la rinichi, formațiuni suspecte, care pot indica un cancer.
Pentru un diagnostic precis, medicul va recomanda, pe lângă analizele de sânge și de urină, investigații imagistice avansate, precum examenul RMN și tomografia computerizată. Diagnosticul de certitudine poate fi stabilit însă numai printr-o biopsie, care constă în prelevarea unui fragment de țesut din tumoră și efectuarea unui examen histopatologic, în laborator.
Tratamentul cancerului de rinichi depinde de stadiul în care este descoperit și de dimensiunile tumorii. Abordarea terapeutică poate include intervenția chirurgicală, radioterapia, chimioterapia, imunoterapia și terapia țintită.
Operația este o parte esențială a tratamentului multimodal stabilit pentru cancerul renal. Astfel, chirurgul poate realiza o nefrectomie, intervenție chirurgicală care implică excizia parțială sau totală a rinichiului, uneori și a ganglionilor limfatici din zonă și a glandelor suprarenale, în funcție de gradul de afectare.
Nefrectomia poate fi realizată printr-o intervenție chirurgicală deschisă, clasică, prin chirurgie laparoscopică sau prin chirurgie robotică urologică. Aceasta din urmă este cea mai avansată formă de tratament chirurgical, care permite eliminarea tuturor țesuturilor afectate, cu incizii de dimensiuni mici și precizie maximă. Tehnologia robotică permite și reconstrucția rinichiului în cazul nefrectomiilor parțiale, sau păstrarea structurilor anatomice importante, în cazul nefrectomiilor totale.
La SANADOR, tratamentul cancerului renal este realizat de medici experimentați, printr-o abordare multimodală, pentru a obține cele mai bune rezultate pe termen lung. Nefrectomiile sunt realizate în deplină siguranță la Spitalul Clinic SANADOR, cu robotul chirurgical da Vinci Xi, cel mai performant sistem robotic din lume, atunci când există indicație pentru acest tip de operație.
Intervențiile chirurgicale asistate robotic au avantaje semnificative pentru pacient: recuperarea rapidă, scurtarea duratei de spitalizare, reducerea riscului de complicații, a durerii și a sângerării. La eficacitatea tratamentului chirurgical contribuie și Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, acreditată ca secție ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă. Tratamentul chirurgical pentru cancerul renal poate fi completat cu proceduri oncologice, disponibile la Centrul Oncologic SANADOR, în funcție de indicația medicală stabilită.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Stiri pe Surse și poate fi vizualizată direct aici.