Politikul.ro

Articol

Politikul.ro > Actualitate > Ce RISCĂ rezerviștii care nu se prezintă la ordin, în unitățile militare, fiind obligați să participe la antrenamentele și exercițiile de mobilizare

Ce RISCĂ rezerviștii care nu se prezintă la ordin, în unitățile militare, fiind obligați să participe la antrenamentele și exercițiile de mobilizare

Rezerviștii care nu se prezintă în unitățile militare, conform ordinului de chemare transmis de Ministerul Apărării Naționale, riscă amenzi de aproape 4.000 de lei.

Un amplu exercițiu de mobilizare al militarilor rezerviști se desfășoară, săptămâna aceasta, în județele Brăila și Galați, în baza „Legii 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război”.

„Ministerul Apărării Naționale continuă seria exercițiilor de rutină de tip MOBEX, pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei și a teritoriului pentru apărare. (…)Exercițiile de mobilizare se planifică şi se organizează periodic în toate județele, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciții şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în anul premergător desfășurării acestora”, a transmis MApN.

În ordinele de chemare se precizează că „rezerviștii sunt obligați să participe la antrenamentele și exercițiile de mobilizare”, în caz contrar pot primi amenzi între 1.300 de lei și 3.800 de lei.

„În conformitate cu articolul 80 din Legea 446 /2006, constituie contravenție neprezentarea la exercițiile și antrenamentele de mobilizare și se sancționează cu amendă de la 2-6 puncte. Un punct de amendă reprezintă 20% din valoarea salariului minim pe economie”, precizează MApN.

Oamenii sunt revoltați de situație, susținând că ordinele de chemare trimise fără să fie anunțați din timp, dar sunt deranjați și de amenzile pe care le pot plăti, în cazul în care nu se prezintă în unitățile militare.

„Eu nu m-aș duce. Dacă mă cheamă din nou peste câteva săptămâni sau peste câteva luni? Și atunci cine știe cât timp ne țin, unde ne duc….”, spune un gălățean.

„Ei spun că exercițiul era programat de mult timp, dar nu s-a spus nimic. Și deodată, în timp ce avem război la graniță, ne cheamă pe toți la mobilizare. Totuși amenzile sunt mari, prea mari pentru români. O să iasă românii cu bâta în stradă dacă primesc 4.000 de lei amendă”, susține un alt gălățean.

„O mobilizare pentru locuri de muncă plătite la nivel european, pentru construcția de infrastructură rutieră, spitale, când va fi?”, întreabă o altă persoană, pe rețelele de socializare.

Ce prevede programul militarilor rezerviști

Exercițiul actual se desfășoară, simultan în județele Brăila și Galați, în perioada 8-12 aprilie 2024. Astfel, pe timpul antrenamentului, mai mulți militari rezerviști cu domiciliul în județul Galați, cuprinși în planurile de mobilizare, au fost chemați la unități militare în vederea efectuării unor activități specifice de pregătire.

La prezentarea în unitățile militare, rezerviștii trebuie să aibă ordinul de chemare la exerciții și antrenamente de mobilizare, livretul militar, actul de identitate, permisul de conducere, acte medicale (carnet de sănătate, bilet ieșire din spital, certificat de concediu medical, decizia de pensionare pe caz de boală), dacă este cazul.

„În programul militarilor rezerviști este planificată o secvență de antrenament în Poligonul de tragere Smârdan, județul Galați, care va avea loc miercuri, 10 aprilie 2024”, a transmis Prefectura Galați.

Poligonul Smârdan se află în partea de sud a județului Galați, la 15 kilometri de municipiul Galați, și asigură cazarea pentru sute de militari, fiind omologat pentru exerciții ale infanteriei, tancurilor, trupelor chimice, precum și trageri ale aviației.

De altfel, în ultimii ani, la Smârdan s-au derulat exerciții militare multinaționale de mare amploare, mai scrie sursa citată.

Foto – caracter ilustrativ: Facebook/MApN

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *