Circulația trenurilor spre și dinspre Aeroportul Henri Coandă se va suspenda în zilele de 9, 10 și 11 aprilie, între orele 9.00 – 13.40, pentru reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale pe ruta București Nord – Mogoșoaia.
Conform Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, reviziile bianuale la electromecanismele de macaz și la schimbătoarele de cale, dar și lucrările de buraj mecanizat și profilare piatră spartă prevăzute de reglementările feroviare se vor desfășura timp de trei zile pe intervalul București Nord – Pajura – Mogoșoaia, cu închiderea temporară a circulației trenurilor pe relația București Nord – Pajura – Mogoșoaia – Aeroport, între orele 9.00 – 13.40.
Astfel, în zilele de 9, 10 și 11 aprilie legătura directă spre și dinspre Aeroportul Internațional Henri Coandă va fi asigurată de Societatea de Transport București Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab – Aeroportul Internațional Henri Coandă, în intervalul orar 09:00 – 13:40, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv AIHC, la un interval de succedare de 30 de minute pe traseul specificat.
În perioada 9 – 11 aprilie, CFR SA a solicitat celor doi operatori de transport feroviar de călători – CFR Călători și Transferoviar Călători – anularea a 14 curse, dintre cele 72 prevăzute în orarul zilnic de circulație pe relația București Nord – Aeroport International Henri Coandă București T1, celelalte trenuri respectând programul de circulație stabilit în Mersul Trenurilor.
Curse anulate:
- 8 curse CFR Călători: R 7917, R 7919, R 7921 și R 7923 pe relația București Nord – Aeroport, respectiv R 7920, R 7922, R 7924 și R 7926 pe relația Aeroport – București Nord.
- 6 curse Transferoviar Călători: R 10111, R 10113 și R 10115 pe relația București Nord – Aeroport, respectiv R 10110, R 10112 și R 10114 pe relația Aeroport – București Nord.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Stiri pe Surse și poate fi vizualizată direct aici.