Germania s-a confruntat luni, în faţa celei mai înalte instanţe a ONU, Curtea Internaţională de Justiţie, cu acuzaţii formulate de Nicaragua, potrivit cărora Berlinul ‘facilitează comiterea genocidului’ împotriva palestinienilor din Gaza prin sprijinul său militar şi politic acordat Israelului.
Managua a dat Germania în judecată la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ), cerând judecătorilor să impună măsuri de urgenţă pentru a împiedica Berlinul să furnizeze arme şi alte ajutoare Israelului.
‘Respingem acuzaţiile Nicaraguei’, a declarat Sebastian Fischer, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe, înainte de audieri. ‘Germania nu a încălcat nici Convenţia privind genocidul, nici dreptul umanitar internaţional şi vom demonstra acest lucru pe deplin în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie’, a adăugat el.
Nicaragua îşi va prezenta argumentele luni, iar Germania este aşteptată să răspundă în ziua următoare.
Într-un document de 43 de pagini trimis instanţei, Managua susţine că Berlinul încalcă Convenţia Naţiunilor Unite privind genocidul din 1948, elaborată în urma Holocaustului. ‘Prin trimiterea de echipament militar şi acum prin tăierea finanţării pentru UNRWA (agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni), Germania facilitează comiterea genocidului’, se afirmă în document.
‘Lipsa de acţiune a Germaniei este cu atât mai condamnabilă în ceea ce priveşte Israelul, cu cât Germania are o relaţie privilegiată autoproclamată cu această ţară, care i-ar permite să influenţeze în mod util comportamentul acesteia’, a adăugat Nicaragua.
Managua cere CIJ să decidă asupra unor ‘măsuri provizorii’, ordine de urgenţă impuse în timp ce instanţa examinează cazul în ansamblu. Acest lucru este ‘imperativ şi urgent’, având în vedere că vieţile a ‘sute de mii de persoane’ sunt în joc, potrivit memoriului nicaraguan.
CIJ a fost creată pentru a judeca disputele dintre state şi a devenit un actor-cheie în războiul dintre Israel şi Hamas.
Într-o altă plângere, Africa de Sud a acuzat Israelul că a comis un genocid în Fâşia Gaza, acuzaţie pe care Israelul o neagă vehement. În acest caz, instanţa a cerut Israelului să facă tot ceea ce îi stă în putinţă pentru a preveni orice act de genocid şi şi-a înăsprit recent poziţia, ordonând măsuri suplimentare care cer Israelului să sporească accesul la ajutorul umanitar.
Deciziile CIJ sunt obligatorii, însă instanţa nu dispune de niciun mecanism de punere în executare. De exemplu, aceasta a ordonat Rusiei să înceteze invadarea Ucrainei, fără niciun rezultat.
Nicaragua a solicitat cinci măsuri provizorii, inclusiv ca Germania ‘să îşi suspende imediat ajutorul acordat Israelului, în special asistenţa militară, inclusiv echipamentele militare’. De asemenea, solicită instanţei să ordone Berlinului ‘să revină asupra deciziei de suspendare a finanţării pentru UNRWA’.
Germania a anunţat în ianuarie că suspendă această finanţare în aşteptarea unei anchete privind acuzaţiile israeliene potrivit cărora mai mulţi membri ai personalului UNRWA au fost implicaţi în atacul din 7 octombrie 2023.
Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a declarat vineri că Israelul nu mai are ‘nicio scuză’ pentru a întârzia sosirea ajutoarelor în Gaza.
Fâşia Gaza este scena unui război devastator între Israel şi Hamas, declanşat de un atac fără precedent al mişcării islamiste palestiniene pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023. Potrivit ultimelor cifre publicate duminică de Ministerul Sănătăţii al Hamas, 33.175 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise în represaliile israeliene.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Stiri pe Surse și poate fi vizualizată direct aici.