Politikul.ro

Articol

Politikul.ro > Politică > Negocieri la Cairo: Vin vești proaste de la Hamas

Negocieri la Cairo: Vin vești proaste de la Hamas

Un oficial al Hamas a declarat luni că negociatorii nu au înregistrat încă niciun progres în cadrul negocierilor privind o încetare a focului în Gaza, care au loc la Cairo, în Egipt.

“Nu există nicio schimbare în poziţia privind ocupaţia şi, prin urmare, nu există nimic nou în discuţiile de la Cairo”, a declarat un oficial Hamas, care a solicitat anonimatul.

Anterior, o sursă egipteană de rang înalt afirmase că s-au înregistrat progrese în cadrul discuţiilor.

Israelul şi Hamas au trimis negociatori în Egipt, după sosirea directorului CIA, William Burns. Statele Unite fac presiuni pentru un acord care să elibereze ostaticii reţinuţi în Gaza și să atenueze criza umanitară.

Israelul şi Hamas, aflate în război în Fâşia Gaza din octombrie, nu au reuşit până în prezent să îşi rezolve divergenţele cu privire la principalele lor revendicări.

Hamas doreşte încetarea ofensivei israeliene și o retragere totală din enclavă, în timp ce Israelul cere eliberarea ostaticilor din Gaza în schimbul unui număr de palestinieni deţinuţi în închisorile sale, fără a se angaja să pună capăt războiului.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Stiri pe Surse și poate fi vizualizată direct aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *