Politikul.ro

Articol

Politikul.ro > Actualitate > România va găzdui cea mai mare fabrică de pulberi pentru armament din Europa

România va găzdui cea mai mare fabrică de pulberi pentru armament din Europa

În cadrul ședinței de Guvern, premierul Marcel Ciolacu i-a anunțat pe miniștrii că prinde contur planul de a construi cea mai mare fabrică de pulberi pentru armament din Europa. Conform informațiilor din Guvern, fabrica va fi construită la Brașov, pe un teren al ANAF, care va trece în proprietatea statului. România va construi clădirea, iar Uniunea Europeană va finanța dotarea fabricii de pulberi, care va fi cea mai mare din Europa.

În ultimele declarații publice, premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre această fabrică și a explicat că întreaga investiție va fi de peste 400 de milioane de euro. “Urmează luni sau marţi, Comisia Europeană o să facă anunţul, pentru că avem un proiect comun. Va fi cea mai modernă fabrică de pulberi pe teritoriul României. O investiţie de aproape 400 de milioane de euro şi Comisia Europeană vine și ea la această investiție cu 47 de milioane de euro. Există mai multe contracte în acest moment în derulare”.

Premierul a adăugat că România face muniție pe standardele NATO, dar este insuficientă. “Avem pe teritoriul României mii de soldați ca țară gazdă, avem coordonare franceză, avem soldați din toate statele europene. Este exclus ca România să fie atacată armat de Federația Rusă”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Stiri pe Surse și poate fi vizualizată direct aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *