Politikul.ro

Articol

Politikul.ro > Actualitate > Urmărire ca-n provincie. Un șofer beat CRIȚĂ a animat viața de noapte din Rădăuți

Urmărire ca-n provincie. Un șofer beat CRIȚĂ a animat viața de noapte din Rădăuți

Luni dimineață polițiștii de la circulație Rădăuți au surprins un mașină care șerpuia haotic prin oraș. Sirenele au fost pornite, dar fără rezultat. A urmat o urmărire ca-n filme, la care au participat două mașini de poliție. Mașina a fost condusă către o stradă care se înfunda. Șoferul, un tânăr de 21 de ani, era criță, la fel ca și alți doi prieteni.

Din fericire, incidentul s-a petrecut puțin după miezul nopții, iar orășelul nu este cunoscut pentru viața de noapte, așa că șoferul nu a pus prea mulți oameni în pericol, în afară de el.

Cascadorii cu girofar și sirene

Luni, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul de Ordine Publică, I.P.J. Suceava, au observat un autoturism care circula haotic pe str. Piața Unirii punând în pericol siguranța pietonilor și a celorlalți participanți la trafic.

S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire prin punerea în funcțiune a semnalelor luminoase și acustice, moment în care conducătorul autoturismului nu s-a conformat și a demarat în trombă, continuându-și deplasarea.

Coordonare ireproșabilă

Echipajele de poliție aflate în urmărirea autoturismului au relaționat în permanență cu ajutorul stațiilor de comunicație, fiind transmise în dinamică date privind traseul de deplasare și elementele de risc, pentru a poziționa strategic celelalte echipaje aflate în teren.

În final, polițiștii au reușit să direcționeze vehiculul urmărit către o stradă fără ieșire, reușind blocarea acestuia pe strada Splaiul Topliței, fără incidente.

Criță la volan

Conducătorul auto, un bărbat de 21 de ani, a fost testat pozitiv cu aparatul etilometru, prezentând o alcoolemie de 1,03 mg/l. A fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Gandul și poate fi vizualizată direct aici.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *