Peste 20 de organizații neguvernamentale active în domeniile mediu, sănătate, tineret și servicii sociale se confruntă cu un blocaj financiar inexplicabil la Brașov. Deși au semnat contracte cu Primăria Municipiului Brașov și au implementat deja activitățile din fonduri proprii, acestea riscă să intre în incapacitate de plată deoarece nu li se rambursează cheltuielile, conform unui comunicat de presă emis de organizații.
În luna martie a acestui an, a avut loc un concurs de finanțare pentru ONG-uri din Brașov, iar pe 29 aprilie au fost anunțate proiectele câștigătoare, în valoare totală de aproximativ 3 milioane lei. Contractele de finanțare au fost semnate începând cu luna mai, iar ONG-urile au început implementarea proiectelor. Cu toate acestea, Primăria nu a putut acorda avansul prevăzut în contracte din cauza unor probleme bugetare.
Reprezentanții ONG-urilor afectate au exprimat frustrarea și dezamăgirea față de modul în care autoritățile locale gestionează situația, acuzând lipsa de respect față de contractele semnate și comunitatea locală. Aceștia solicită Primăriei și Consiliului Local Brașov găsirea unei soluții urgente pentru deblocarea fondurilor, subliniind impactul negativ asupra beneficiarilor proiectelor și stresul generat managerilor de proiect.
Imaginea utilizată în acest articol a fost preluata de pe site-ul Stiri pe Surse și poate fi vizualizată direct aici.